Un preot a dat cu mașina intenționat peste un pieton. Reacția Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului reacționează după ce un preot din Pitești a dat cu mașina intenționat peste un pieton.

Arhiepiscopia se dezice de atitudinea clericului, se arată într-un comunciat de presă.

„Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a aflat cu mâhnire de faptul că un cleric din cuprinsul Eparhiei este cercetat într-o anchetă de natură penală de către organele judiciare.
Precizăm că Eparhia Argeșului și Muscelului, se dezice de atitudinea clericului și condamnă ferm asemenea manifestări. După efectuarea cercetărilor de către organele abilitate ale Statului Român în asemenea situații și după stabilirea circumstanțelor care au condus la evenimentul amintit anterior, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, va întreprinde măsurile statutare și canonice, care se impun.”, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Preotul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat în fața instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Acesta este acuzat de tentativă de omor.