Un nou tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti, dat în folosinţă la finalul lunii (VIDEO)

28 iulie ar fi data de deschidere a Centurii Slatina, parte a Drumului Expres Craiova-Piteşti, potrivi Asociaţiei Pro Infrastructura.

Potrivit reprezentanţilor ONG-ului, cei aproximativ 22 de kilometri dintre nodurile Valea Mare și Piatra Olt sunt aproape gata și antreprenorul general, UMB, și-a propus să îi dea în trafic la sfârșitul acestei luni. 

„Din păcate, podurile feroviare 2 și 3 de la Găneasa nu au fost făcute sub trafic, așa că s-a întârziat inaugurarea cu vreo 3 luni. Trecând peste dezbaterile complicate despre utilitatea acestora și incapacitatea CNAIR de a impune constructorului să găsească o soluție să le execute după deschiderea lotului, vestea bună rămâne: șoferii vor scăpa de coșmarul traversării Municipiului Slatina în curând, iar slătinenii vor respira aer (mai) curat”, notează cei de la Asociaţia ProInfrastructura.

Primul tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti, de la Piatra-Olt la Balş, a fost dat circulaţiei în luna mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.