Trei evenimente importante în Argeș! Sunt așteptați oficiali din țările UE

În Argeș sunt așteptați oficiali din toate țările membre ale Uniunii Europene. Trei evenimente importante vor avea loc în județul nostru în 2019.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie, România va exercita primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Cu acest prilej, în județul Argeș, vor avea loc trei evenimente importante. Vor participa oficiali din toate țările membre ale Uniunii Europene. Dar și specialişti în domeniile industrie, cercetare nucleară și mediu, informează Prefectura Argeș într-un comunicat.

Primul eveniment organizat în județ va avea loc în luna martie 2019. Vor participa reprezentanţi ai unor mari companii europene  în domeniul managementul chimicalelor.

În luna mai, la Pitești, se va desfășura Reuniunea Atașaților pe Industrie, întrunire organizată de Ministerul Economiei în colaborare cu Instituția Prefectului Județul Argeș și Consiliul Județean Argeș.

Ultimul eveniment, „Conferinţa Europeană FISA&EURADWASTE în domeniul cercetărilor dedicate securităţii nucleare şi managementului deşeurilor radioactive”, va avea loc în iunie, la RATEN – ICN Piteşti.