Trei bătăuşi reţinuţi! L-au lovit că i-a făcut proşti!

După ce au lovit un tânăr, trei bătăuşi reţinuţi au ajuns în arest. Fapta a fost comisă în seara de colind, anul trecut, însă victima a a depus plângere împotriva lor acum trei zile. Agresorii au mai avut probleme cu legea.

Trei bătăuşi reţinuţi după ce au încercat să facă legea într-o comună din Argeş. Toţi sunt cunoştinţe ale oamenilor legii, fiind cercetaţi şi în alte dosare. Motivul încăierării este unul ilar. Cei trei, în vârstă de 29 ani, 22 ani şi 24 de ani din comuna Hârseşti, s-au supărat că un tânăr i-a făcut proşti. Ca să-i dea o lecţie, în seara de colind, pe 23 decembrie, anul trecut, s-au dus la Bârla, unde locuieşte victima şi l-au bătut măr.

În urma loviturilor primite, cel agresat a necesitat între 12 şi 14 zile de îngrijiri medicale. Luni, victima a mers la Sectia de Poliţie Rurală Lunca Corbului şi a depus plângere împotriva agresorilor. În cursul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că unul dintre bătăuşi, a condus fără permis, în seara scandalului, pentru a ajunge la Bârla la cel căruia i-au aplicat corecţia.

Cei în cauză au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Sunt acuzaţi de loviri şi alte violenţe şi unul dintre ei, de conducere fără permis. Primul a mai fost cercetat într-un dosar de loviri şi alte violenţe, cel de-al doilea într-un alt dosar pentru conducere fără permis. Ultimul are un dosar pentru conducerea unui moped neînmatriculat şi fără permis. Acesta din urmă era eliberat condiţionat, după o condamnare pentru furt calificat.