Trei bărbați, conduși la audieri după ce au agresat mai mulți polițiști

Doi ciobani, tată și fiu, și un alt bărbat, toți din Mihăești, au fost conduși de polițiști pentru audieri la Parchet pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Polițiștii din Câmpulung au condus pentru audieri, luni, 18 martie, la Parchetul Judecătoriei Câmpulung, 3 bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de ultraj. Aceștia au agresat o polițistă, dar și pe ceilalți colegi ai ei.

Evenimentul s-a produs pe 10 martie, când doi ciobani, tată şi fiu, de 48 ani, respectiv 21 ani, se aflau într-un bar din comuna Mihăești. Pe fondul consumului de alcool s-au luat la ceartă cu un alt client al localului, un bărbat în vârstă de 36 de ani. Angajaţii au sunat la 112 iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Secţia de Poliţie Rurală Schitu Goleşti.

Scandalul a continuat și în prezența polițiștilor. Astfel, aceștia au trecut la imobilizarea şi încătuşarea celor doi ciobani. Cei ce urmau a fi încătuşaţi s-au opus, iar în apărarea lor a mai sărit și un alt client, aflat tot sub influența alcoolului.

În timp ce o agentă încerca să-i pună cătuşele ciobanului scandalagiu, un bărbat, de 46 de ani, a intervenit ca să-l scape. În timpul imobilizării, polițista a fost agresată. De altfel, toți cei trei bărbați s-au manifestat agresiv față de polițiști. A fost întocmit dosar penal pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Parchetul de pe lânga Judecătoria Câmpulung a fost delegat pentru a soluționa dosarul de ultraj.