Sfântul Gheorghe este sărbătorit de credincioşi în fiecare an, pe 23 aprilie, o sărbătoare considerată ca vestind începutul verii pastorale.
Acesta s-a născut în vremea împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea, în Capadocia din parinți creștini.
Și-a mărturisit credința în Iisus Hristos, iar din cauza acestor convingeri religioase este întemnițat și forțat să renunțe la credința creștină. A fost ispitit cu onoruri pentru a jertfi zeilor, însă în zadar.
Exista numeroase tradiţii şi superstiţii legate de această zi:
În ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.
Animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri.
La ţară, se credea că prin acest ritual oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele rele.
Pentru ca membrii familiei să fie protejaţi treceau prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumau, la rândul lor, cu tămâie.
Se mai spune în tradiţia populară că de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute. Cei care le caută nu trebuie să scoată nici un cuvânt pentru a le putea descoperi, ca nu cumva duhul comorii să-i amuţească.
În noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit într-un vas cu apă de izvor.
Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acel care încalcă interdicţia va fi somnoros tot anul.
În unele regiuni fetele sunt stropite cu apa proaspătă, la fel ca de Paște. Acest obicei se crede că ar avea efecte benefice cu dubla semnificație în purificare și fertilitate.
Urzicatul era un alt obicei de practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.
În ziua de Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş. În comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri de salcie înmugurită şi cu flori galbene de primăvară, înfipte în brazde înverzite.