Update-Tânără înjunghiată găsită moartă! Poliţiştii iau în calcul şi crima

Update-ora 21.30. Soțul victimei este suspect de crimă. Bărbatul intentase acțiune de divorț în luna mai când a aflat că tânăra, în înșeală. Fosta soție, recepționeră la un hotel din Pitești, avea un iubit. Acesta va aflat și a decis să se despartă. A obținut prin instanță o ordonanță președințială dreptul de a-și vedea copii de 6 ani, respectiv 8 ani, de două ori pe lună. 

În timpul cercetărilor oamenii legii au stabilit că victima avea nu una, ci mai multe tăieturi. Cuțitul nu a fost găsit,  nici telefonul victimei, nici cheile cu care criminalul a încuiat casa. Ancheta a stabilit că după divorț, între cei care trăiau triunghiul amoros au existat mai multe certuri, unele soldându-se cu plângeri la Poliție. Principalul suspect nu recunoaște fapta.

Update- Cercetările din casa victimei duc către varianta unei crime. Oamenii legii nu au găsit în imobil cuţitul cu care fata a fost înjunghiată şi nici cheile cu care au fost încuitate uşile, nici telefonul acesteia.

Descoperire şocantă, în comuna Călineşti. O tânără înjunghiată a fost găsită moartă de către mama ei. Femeia era îngrijorată că fiica nu-i mai răspundea la telefon.

Tânără înjunghiată, găsită moartă, duminică după-amiază. Femeia în vârstă de 29 de ani, din comuna Călineşti, nu mai răspundea la telefon, de sâmbătă. Mama ei, îngrijorată, s-a dus la Călineşti să vadă ce se petrece. În curtea casei fiicei era o linişte suspectă. Toate uşile erau încuiate. Femeia a descuiat şi când a intrat, cât pe ce să leşine de ceea ce a văzut. Fiica ei zăcea moartă.

În casă, tânăra înjunghiată era căzută. Era evident că e moartă de ceva timp. Avea două răni în abdomen. Mama acesteia a sunat la 112. Mama le-a povestit poliţiştilor că fiica sa era în divorţ. Tânăra înjunghiată era mamă a doi copii, un băieţel şi o fată. Faptul că uşile erau încuiate, a ridicat suspiciuni pentru oamenii legii.

În timpul cercetărilor a ajuns la faţa locului şi soţul. Şi el, ca şi mama victimei, se îngrijorase că tânăra nu i-a mai răspuns la telefon, toată ziua. Ultima dată, bărbatul vorbise cu fosta soţie sâmbătă seară. Îi spusese să cumpere medicamente pentru unul dintre copii, care se află la el şi este răcit. De asemenea, bărbatul a mai spus că el nu are chei de la casă.

Oamenii legii au pus bandă la intrarea în curte pentru a limita accesul altor persoane pe durata cercetărilor. Anchetatorii iau în calcul atât varianta unei sinucideri cât şi aceea a unei crime. Asta cu atât mai mult cu cât femeia primise ameninţări de pe un cont de Facebook şi făcuse plângere la Poliţie, din acest motiv.