Suspectul împușcat a fost luat din spital de polițiști

Tânărul împuşcat în picior de ofiţerii Antidrog, a fost luat din spital de poliţişti. Acesta a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii Tribunalului Argeş a respins cererea procurorilor DIICOT Piteşti.

Suspectul împuşcat are 22 de ani şi este din judeţul Ilfov. În urmă cu aproximativ o săptămână, alături de alţi bucureşteni a încercat să vândă 500 de grame de cannabis, unui poliţist sub acoperire. A fost împuşcat în picior în timp ce încerca să fugă.  A fost internat la un spital din Bucureşti, unde a suportat o intervenţie chirugicală.

A fost plasat în arest la domiciliu

Ofiţerii BCCO Piteşti l-au luat pe suspect din unitatea medicală, transferându-l la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş. În urma administrării probatoriului, împotriva lui a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Tânărul a fost prezentat Tribunalului Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Insţanţa a respins cererea procurorilor DIICOT şi a dipsus eliberarea inculpatului. A fost luată împotriva tânărului măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.  În acelaşi dosar un alt tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi unul de 20 de ani se află tot în arest la domiciliu.

„ În cursul serii de 29 octombrie, ofiţerii BCCO Piteşti au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unor potenţiali traficanţi de droguri, pe raza municipiului Bucureşti, ulterior pe raza comunei Jilava. În timpul operaţiunii, unii dintre suspecţi au încercat să fugă de la locul faptei, cu un autoturism. Unul dintre colegii noştri, după ce a făcut somaţiile legale, a efectuat mai multe focuri asupra autoturismului în cauză pentru imobilizarea acestuia.Totodată, al doilea suspect a încercat să se sustragă anchetatorilor, fugind pe Şoseaua Giurgiului. Echipa de flagrant a executat multiple somaţii şi focuri de avertisment în plan vertical, ulterior, unul dintre colegii noştri a tras un foc asupra suspectului rănindu-l uşor la membrul inferior drept“, declara unul dintre ofiţerii participanţi la acţiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.