SZIJJARTO: UNGARIA NU DOREŞTE CA UE SĂ TRIMITĂ CONSILIERI MILITARI ÎN UCRAINA

SZIJJARTO: UNGARIA NU DOREŞTE CA UE SĂ TRIMITĂ CONSILIERI MILITARI ÎN UCRAINA
Ungaria a respins o nouă propunere a Uniunii Europene
Ungaria a respins o nouă propunere a Uniunii Europene privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina pentru coordonarea activităţii de pregătire a soldaţilor ucraineni, întrucât un astfel de demers comportă riscul escaladării războiului, a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de MTI.
În acest context, şeful diplomaţiei ungare a evocat că, în 2022, UE a decis să instruiască soldaţi ucraineni pe teritoriul statelor membre ale blocului comunitar, amintind că Ungaria a decis atunci să nu pună la dispoziţie soldaţi sau finanţare pentru aceasta şi a respins misiunile de instruire pe teritoriul ungar.
Dar Ungaria nu a încercat să împiedice alte state membre să ia parte la respectiva iniţiativă, a menţionat el.
De atunci, însă, la nivelul UE a fost avansată "o propunere extrem de periculoasă" privind trimiterea de consilieri militari în Ucraina pentru a îndeplini sarcini de coordonare, în plus faţă de prelungirea mandatului de doi ani al misiunii amintite, a declarat Szijjarto, adăugând că aceasta comportă riscul escaladării războiului.
"Este periculos şi pentru Ungaria, căci escaladarea ... se produce mai întâi în vecinătate, nu la mii de kilometri distanţă", a remarcat el.
"Nu putem susţine propunerea în forma sa actuală", a spus Szijjarto, menţionând că Ungaria - care exercită în prezent preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului UE - a solicitat o revizuire a acesteia. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:18 - Presa din Turcia, critică dură la adresa lui Mirel Rădoi după seria neagră de la Gaziantep: „Sezon încheiat dezastruos”
- 15:35 - Scandal mortal după un grătar în Brăila. Un bărbat a murit după ce a fost atacat cu cuțitul de un vecin
- 14:53 - Dronă rusească, atac asupra unui cargou chinezesc în Marea Neagră. Kievul acuză: „Nici aliații Moscovei nu sunt în siguranță”
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














