OMS ACUZĂ ISRAELUL CĂ INTERZICE SPECIALIŞTILOR MEDICALI INTRAREA ÎN FÂȘIA GAZA

OMS ACUZĂ ISRAELUL CĂ INTERZICE SPECIALIŞTILOR MEDICALI INTRAREA ÎN FÂȘIA GAZA
Israelul a interzis intrarea specialiștilor medicali în Fâșia Gaza
Potrivit OMS, este prima dată când Israelul refuză posibilitatea organizațiilor de a participa la eforturile de ajutorare a Fâșiei Gaza.
Israelul a interzis intrarea specialiștilor medicali în Fâșia Gaza, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care transmite că din luna august au fost afectate opt organizații și peste 50 de membri ai personalului specializat.
Specialiştii urmau să ofere sprijin crucial pentru diverse servicii medicale, precum şi suport psihologic pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii din unităţi precum Spitalul European Gaza şi Spitalul Nasser, a precizat OMS.
Postul american de televiziune CNN a relatat că printre organizaţiile cărora li s-a refuzat intrarea se numără şi Asociaţia Medicală Palestiniană Americană, care sprijină palestinienii ce au nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit OMS, este prima dată când Israelul refuză posibilitatea organizațiilor de a participa la eforturile de ajutorare a Fâșiei Gaza.
OMS a raportat că, săptămâna trecută, echipele de asistenţă au efectuat cu 25% mai puţine operaţiuni decât de obicei. Având în vedere că doar 17 din 36 de clinici şi 43 de cabinete medicale rămân parţial operaţionale, OMS a subliniat rolul de neînlocuit al acestor echipe externe în furnizarea de servicii medicale esenţiale.
OMS a cerut acces deplin pentru echipele de ajutor de urgenţă.
Citește și:
- 13:22 - Românii reciclează din ce în ce mai mult
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











