Start în cadrul Cupei Internaționale Delta Dunării la înot sportiv

 

 

Luni, 18 iulie 2022, a avut loc ceremonia de deschidere aCupei Internaționale Delta Dunării – înot sportiv, ediția a IV-a, eveniment organizat de Asociația Clubul Sportiv Natantibus.

Participă 11 cluburi cu 177 competitori din Iași, Constanța, Tuzla, Tulcea, Medgidia, Mioveni, Pitești și Chișinău.

„Este o zi importantă și mă bucur să văd o prezență atât de mare la această competiție. Ne bucurăm că am putut să ajutăm această acțiune, sperăm ca pe viitor să facem mai mult. Rolul unui politician este să vorbească mai puțin și să facă mai mult. Din acest motiv, subliniez doar câteva lucruri: felicit pe toți cei care se pregătesc atât de mult în această disciplină sportivă, precum și pe cei care stau în spatele lor, pe antrenori, pe părinți, pe toți cei care îi sprijină să obțină rezultate. Recent, s-au încheiat Campionatele Europene de Juniori și sunt convins că printre dumneavostră sunt câțiva campioni cu care ne vom mândri la viitoarele campionate. „Mens sana in corpore sano“ este dictonul care se potrivește cel mai bine în aceste momente. Pentru ca viitorul nostru să fie asigurat din punct de vedere al sănătății și al educației, trebuie să îi încurajăm pe acești copii minunați să facă sport iar sportul total este înotul. Vă felicit pe toți pentru ceea ce faceți și Doamne ajută!“, a declarat vicepreședintele CJ Tulcea, Mihai Huleni.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.