Un accident s-a petrecut în comuna Poiana Lacului, în noaptea de marţi spre miercuri. Şoferul beat a izbit un cap de pod. Acesta ajuns la spital cu răni grave dar s-a ales şi cu dosar penal.
Şoferul beat a izbit un cap de pod! S-a întâmplat în comuna Poiana Lacului, satul Păduroriu Vale. Bărbatul în vârstă de 51 de ani, conducea un Logan pe drumul comunal. A pierdut controlul volanului şi a izbit violent, un cap de pod din beton. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă maşină, parcată pe marginea şoselei.
Urmare a coliziunii, conducătorul auto a fost rănit grav. A fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Poliţiştii l-au testat, stabilind că era beat. Avea o concentraţie de alcool de 0,93 la mie, în aerul expirat.
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.