În timp ce patrulau pe DN7, poliţiştii Secţiei Rurale Drăganu au observat doi bărbaţi care îşi făceau de lucru pe lângă un TIR parcat. Au oprit şi au aflat ce se întâmpla! Şofer prins furând motorină. Culmea este că sustrăgea combustibil de la maşina pe care lucra.
Şofer prins furând motorină din TIR-ul pe care lucra! S-a întâmplat pe DN 7, pe raz comunei Cotmeana. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu l-au prins în flagrant delict pe bărbatul de 31 de ani, din Poiana Lacului. Acesta era împreună cu un alt bărbat, de 45 de ani, din Poiana Lacului. Cei doi aveau o pompă cu ajutorul căreia trăgeau combustibil din rezervor.
Şoferul era angajat la o firmă de transporturi din Bascov, şi fura din rezervorul maşinii de serviciu. Reuşise să scoată 60 de litri când au ajuns poliţiştii. S-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. În plus îşi va pierde şi locul de muncă.