După crima comisă în noaptea de duminică spre luni, femeia acuzată de omor a ajuns în arest. „A zis că ne taie şi ne prăjeşte!”, susţine soacra care şi-a înjunghiat ginerele mortal. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Crima a avut loc în comuna argeşeană Valea Iaşului.
” A zis că ne taie şi ne prăjeşte!”, ” Am crezut că ne omoară şi am dat de frică!”, acestea au fost declaraţiile Filoftiei Anghel, femeia în vârstă de 61 de ani. În noaptea de duminică spre luni, ea şi-a ucis ginerele. Marian Vasilescu, de 39 de ani, era băut şi făcea scandal. Bărbatul a ameninţat-o pe concubina lui, o femeie în vârstă de 42 de ani. Ca să îşi apere fiica, mama ei a l-a înjunghiat. De două ori! O dată în faţă şi o dată în spate. Leziunile i-au fost fatale, bărbatul decedând la Spitalul Municipal Curtea de Argeş.
Întreaga noapte, cea acuzată a fost audiată împreună cu fiica şi nepotul ei. Luni dimineaţă a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru omor. Tot luni, a fost prezentată Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatei ANGHEL FILOFTIA pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.02.2019 şi pînă la data de 19.03.2019, inclusiv. (…) cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului. (…) onorariul apărătorului din oficiu, Elena Daniela Bulearcă, în cuantum de 313 lei conform împuternicirii avocaţiale nr.381/18.02.2019, se suportă din fondurile MJ. Cu dreptul de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se precizează în sentinţă.