S-a răzbunat pe iubit! Anunţase că vrea să o părăsească

s-a razbunat pe iubitul care voia să o părăsească
Poveste de dragoste cu final neaşteptat, în Argeş. O tânără s-a răzbunat pe iubit după ce acesta o anunţase că vrea să se despartă. Fata a pus la cale un plan pe care i l-au dejucat oamenii legii.
S-a răzbunat pe iubit după o ceartă! O tânără în vârstă de 24 de ani, din comuna Băbana, s-a dus marţi seară la Poliţiei Municipiului Piteşti. Afişând un aer de om disperat, tânăra le-a povestit oamenilor legii că a fost sechestrată de iubit în locuinţa acestuia din comuna Bascov. Fata a relatat cum a fost lipsită de libertate de tânărul în care a avut încredere oarbă. Ea a precizat că a reuşit să fugă într-un moment în care individul o scăpase de sub supraveghere.Poliţiştii au demarat cercetări, la finalul cărora s-a aflat adevărul halucinant. Tânăra inventase întreaga poveste ca să se răzbune pe partener. Cei doi s-au văzut marţi, atunci când iubitul a anunţat-o că doreşte să o părăsească. Tânăra l-a rugat să nu întrerupă relaţia şi văzând că nu îl poate convinge s-a gândit să îi dea o lecţie, inventând întreaga poveste. A fost amendată cu 100 de lei pentru pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











