PRIMA NINSOARE PE MUNTELE FUJI DIN JAPONIA, ÎNREGISTRATĂ MAI TÂRZIU DECÂT ORICÂND

A nins pentru prima dată în acest sezon rece pe Muntele Fuji din Japonia, conform fotografiilor publicate miercuri dimineaţă, 6 noiembrie, de autorităţile locale şi de locuitori. Evenimentul meteorologic a întârziat mai mult decât oricând.

„Iată fotografii ale Muntelui Fuji surprinse din hotelul oraşului în această dimineaţă. Am putut vedea un strat subţire de zăpadă în apropierea vârfului”, au scris pe reţeaua socială X reprezentanţii oraşului Fuji, din regiunea centrală Shizuoka, la vest de Tokyo.

Stratul de zăpadă de pe Muntele Fuji începe să se formeze, în medie, la data de 2 octombrie. Anul trecut, zăpada a fost observată oficial pentru prima dată de Agenţia Japoneză de Meteorologie (JMA) la 5 octombrie, conform Agerpres.

Apariţia zăpezii în 2024 este, astfel, cea mai târzie de la începutul înregistrării datelor comparative, în 1894, depăşind recordul anterior stabilit la data de 26 octombrie atât în 1955, cât şi în 2016.

Totuși, Agenţia Japoneză de Meteorologie nu a confirmat încă oficial că această zi a marcat recordul pentru cea mai târzie dată din timpul toamnei când se observă zăpadă pe acest munte.

JMA a explicat pentru AFP că prezenţa norilor a împiedicat-o să realizeze observaţii comparabile cu cele din anii precedenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.