Piteștean omorât pe trecerea de pietoni de un șofer băut

Joi seara, a avut loc un accident tragic, în Pitești. Un pensionar a fost omorât pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un șofer băut.

Piteștean omorât pe trecerea de pietoni! Un bărbat de 49 de ani, din Pitești, conducea un autoturism pe Calea Craiovei, dinspre Bradu spre Centru. La una dintre trecerile de pietoni nu a oprit și a accidentat un pieton de 72 de ani, din Pitești, care se afla pe marcaj.

În urma impactului, pietonul a fost rănit grav. A fost preluat de la fața locului de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, în comă.

Victima a murit la scurt timp, la spital. Polițiștii Biroului Rutier Pitești care au efectuat cercetările au stabilit că șoferul era băut. Acesta a avea o concentrație de alcool de 0,56 la mie în aerul expirat.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Foto Info Trafic Pitești