Joi seară, pe Calea Bascov, a avut loc un accident rutier. Un pieton inconștient a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Pieton inconştient!Accidentul a avut loc pe Calea Bascov, din Piteşti. Un Logan condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Lunca Corbului, mergea către intersecția cu bulevardul Nicole Bălcescu. La mică distanță de trecerea de pietoni, din apropierea Universităţii Constantin Brâncoveanu, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Pitești, s-a angajat în traversare, prin loc nepermis. A fost lovit în plin şi a rămas întins pe asfalt. Un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă l-a preluat pe pieton inconştient.
Bărbatul mirosea a alcool şi se bănuieşte că era băut. A fost dus la Camera de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au stabilit că pietonul este vinovat, că a traversat neregulamentar.
Foto: info Trafic Piteşti