Update-Incendiul a fost stins de pompieri în urma intervenţiei ce a durat aproximativ o oră. Din nefericire, apartamentul, incendiat de copil, a fost distrus aproape în întregime. Focul nu s-a extins la alte apartamente, însă, locuinţele vecinilor au fost afectate de fum.
Persoane evacuate din cauza unui incendiu, marţi, la Curtea de Argeş. A izbucnit într-un apartament situat la etajul II după ce un copil de 3 ani, a dat foc unui cearşaf.
Incendiul se manifesta la etajul II al unui bloc de pe strada Elena Cuza, în Curtea de Argeş. Oamenii au sunat la 112, casa scării fiind inundată de fum. Un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a mers în zonă, însoţit de un echipaj SMURD.
Persoane evacuate din imobil de pompieri! Este vorba de 6 persoane care au fost scoase din imobil de militari. Printre cei evacuaţi se numără şi persoane aflate în apartamentul care a luat foc.
Din primele cercetări, reiese că un copil de 3 ani se afla în casă cu bunuica lui. Copilul a rămas nesupravegheat într-o cameră şi a dat foc unui cearşaf. S-a speriat şi a fugit. Bunica a încercat să stingă singură focul, suferind arsuri pe faţă. La rîndul lui, micuţul are o uşoară intoxicaţie cu fum. Ambii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Curtea de Argeş.
Foto: ISU Argeş