Percheziţii la vânzătorii de articole pirotehnice

O percheziție domiciliară a fost desfăşurată, duminică dimineaţa, la locuința unui bărbat de 29 de ani, din comuna Găvănești, într-un dosar penal care vizează operațiuni cu articole pirotehnice fără drept. 

Acţiunea a fost desfăşurată de poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, împreună cu polițiști din cadrul Poliției orașului Balș.

Astfel, la locuința bărbatului, au fost identificate articole cu conținut pirotehnic, de diferite mărci și dimensiuni.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că materialele pirotehnice ar fi fost achiziționate de la un bărbat de 39 de ani, din comuna Călui, la locuința căruia au fost găsite alte obiecte cu conținut pirotehnic.

În total, polițiștii au găsit 23 de kg, de obiecte cu conținut pirotehnic, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

„Polițiștii au întocmit și bărbatului de 39 de ani dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzută de Legea 126 din 1995 R.  Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.