Percheziţii la deţinători de arme suspectaţi de contrabandă cu amortizoare

Poliţiştii români în colaborare cu cei germani au declanşat în această dimineaţă trei percheziţii În Bucureşti şi Argeş la deţinători legali de arme care au comandat în străinătate amortizoare. Oamenii legii îi suspectează de contrabandă cu dispozitive interzise. 

În această dimineață, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. efectuează 3 percheziții domiciliare, în municipiul București și în Județul Argeș, la regimul armelor și munițiilor.

Acțiunea se desfășoară în cadrul Operațiunii SILENCER 2020, în cooperare cu Poliția Germană, în vederea scoaterii din circuitul ilegal a unor dispozitive interzise la deținere (amortizoare de zgomot), introduse în România prin contrabandă calificată.

În România amortizoarele sunt interzise, fiind folosite în general, la braconaj.

Operațiunea se desfășoară împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș și beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Institutului Național de Criminalistică și al luptătorilor S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.