Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, achitat, într-un dosar DNA

Tudor Pendiuc, fostul primar al oraşului Piteşti, a fost achitat de Tribunalul Argeş, în dosarul cu Administraţia Domeniului Public. Şi Florentin Mircea Branişte, fost director al ADP Piteşti, a fost achitat, în acelaşi dosar. Sentinţa nu este definitivă. Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Piteşti .

În februarie 2017, Tudor Pendiuc şi Florentin Mircea Branişte au fost deferiţi justiţiei, fiind acuzaţi de procurorii DNA Piteşti, de abuz în serviciu.

În rechizitoriu, procurorii DNA au reţinut:
„În luna septembrie 2014, inculpatul Braniște Florentin-Mircea, în calitate de director al Administrației Domeniului Public Pitești, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești. Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința unei persoane cu funcție de conducere în cadrul Primăriei Pitești.”

În timpul cercetărilor, fostul director al ADP a achitat paguba de 27.747 lei, către societatea pe care a condus-o.

Tribunalul Argeş a dat sentinţa, în care se precizează:
„…achită pe inculpatul BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA, pentru infracţiunea prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, rap.la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul PENDIUC TUDOR, pentru infracţiunea prev. de art. 47 Cod penal, rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal. (…) dispune restituirea către inculpatul BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA a sumei de 27.747,02 lei, achitată la casieria Administraţiei Domeniului Public Piteşti…”

Sentinţa a fost dată de judecătoarea Irina Mihaela Lazăr care se va pensiona începând cu data de 10 iulie.

În martie 2015, Tudor Pendiuc a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în Dosarul Autobuzelor.