Nicolae Ciucă, la predarea ștafetei: „Au fost foarte multe lucruri bune pe care le-am realizat. Ne asumăm ceea nu am putut să realizăm”

Fostul premier al Romaniei, Nicolae Ciucă, a susținut o conferință de presă în care a explicat deciziile Biroului Politic al Partidului Național Liberal cu ocazia rotativei guvernamentale. În cadrul acestui eveniment, Ciucă a făcut un mic bilanț al guvernării sale și a spus că rămâne la latitudinea fiecărui cetațean român să decida modul în care a perceput actul de guvernare.

„Cu putin timp in urma am incheiat sedinta Biroului Politic Național, o sedinta in care am prezentat concluziile finalului de mandat la guvernare, am prezentat elementele programului de guvernare cu contribuția Partidului Național Liberal, program care a fost realizat de domnul prim- vicepreședinte Flutur impreuna cu comisiile de specialitate ale Partidului Național Liberal. Și desigur am votat participarea Partidului Național Liberal în cele doua forme de Guvern, așa cum am anunțat inainte de sedinta BPN.

Prima forma in care exista posibilitatea constituirii guvernului pe structura coalitiei cu contributia celor trei partide, PSD, PNL, UDMR și cu acord parlamentar al minoritatilor, iar cea de-a doua formula a Guvernului in care coalitia care realizeaza acest guvern este constiuita din cele doua partide PNL și PSD cu acord parlamentar cu minoritatile.

In final desigur am prezentat catre membri biroului structura guvernului, au fost aprobate si nominalizarile PNL pentru fiecare functie in parte.

In acest moment putem sa venim si sa explicam tuturor ceea ce reprezinta momentul in care se produce aceasta rotativa la nivelul guvernului. Este un moment in care, asa cum ne-am asumat in noiembrie 2021 l-am respectat, si anume la finalul celor aproape 19 luni am returnat mandatul Presedintelui Romaniei si am desfasurat activitatile si procedurile de negociere pentru constituirea noului guvern.

Ceea ce doresc sa subliniez este ca in aceasta perioada de timp, de la finele lunii noiembrie 2021 pana in iunie 2023, Guvernul Romaniei, sustinut de coalitia mentionata și realizata de celei 3 partide politice a avut ca obiectiv principal sa asigure stabilitatea tarii si trecerea prin crizele succesive si suprapuse. Sigur, ramane la latitudinea fiecarui cetatean din Romania sa decida modul in care a perceput actul de guvernare, ceea ce pot să spun este ca au fost foarte multe lucruri bune pe care le-am realizat și, desigur, ne asumam fara nici un fel de problema ceea nu am putut sa realizam.

Cert este ca in momentul de fata Romania a reusit, in aceasta perioada  deosebit de complicata, Guvernul Romaniei a reusit sa treaca cu bine peste toate aceste situatii de criza.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.