Nepalez care stătea ilegal în Argeș, obligat să părăsească România

Poliţiştii de imigrări din Argeş au depistat un bărbat din Nepal, care nu a părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Acesta a fost obligat să părăsească teritoriul României, în termen de 15 zile.

La sfârsitul săptămânii trecute, polițiștii au organizat o acţiune, în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat, cu şedere ilegală, un nepalez, în vârstă de 37 de ani. Acesta nu mai are voie să intre în țară pe o perioadă de 3 luni.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere în scop de muncă. Dar bărbatul nu a mai solicitat prelungirea dreptului de ședere și nu a părăsit nici teritoriul ţării noastre în termenul de valabilitate al vizei de 90 zile.

Ca urmare a celor constatate, „poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în 15 zile, și i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1 000 lei. La ieșirea din țară, va fi instituit consemnul de interzicere a intrării în România, pe o perioadă de 3 luni.”, informează Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş.