Mobilizare fără precedent după atacul din Israel. Cabinetul de război a amânat contraofensiva israeliană

Este alertă la nivel mondial, după atacul asupra Israelului. Potrivit autortităților iraniene, SUA au fost informate înainte că operaţiunea împotriva Israelului va fi una limitată. În același timp, armata israeliană a publicat primele imagini cu momentele în care doboară cele 324 de drone și rachete de croazieră trase din Iran. Totodată, seara trecută a avut loc reuniunea cabinetului de război, care s-a încheiat fără o decizie clară privind modul în care Israelul va răspunde atacului Iranului. Toate acestea vin după ce pentru prima dată în istorie Iranul a atacat Israelul. 

După ce Iranul a atacat Israelul, autoritățile vin cu noi dezvăluiri. Ministrul de Externe iranian a declarat că a anunțat SUA de faptul că atacul va fi unul limitat. 

„Am anunţat Casa Albă într-un mesaj că operaţiunea noastră va fi limitată, minimă şi menită să pedepsească regimul israelian”, a declarat acesta.

Până în acest moment, 324 de drone și rachete au fost doborâte de armata israeliană. Aceștia au făcut publice imagini când distrug armamentul rivalilor.

Totodată, cabinetul de război s-a reunit, seara trecută, și a amânat decizia cu privirea la o constaofensivă din partea Israelului. Toate astea vin după ce Iranul a decis să atace Israelul prin lansarea a peste 300 de drone şi rachete balistice.

O fetiță de 7 ani din orașul israelian Arad a fost rănită în urma atacurilor feroce. Alți peste 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza atacurilor de panică.

Mii de iranieni au ieșit pe străzi, unde au sărbătorit atacul asupra Israelului. De asemenea, în fața moscheei Al-Aqsa, cea mai mare din Ierusalim, s-au strâns mii de palestinieni.

Atacul împotriva Israelului a fost sărbătorit și în Parlamentul de la Teheran, în timp ce în Israel, la Tel Aviv, mai mulți irakieni au ieșit în stradă.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.