Mii de cuburi Rubik reținute la vamă! Urmau să ajungă la Pitești

Mii de jocuri educative – cuburi Rubik – susceptibile de contrafacere, în valoare de aproximativ 28.800 euro, au fost reţinute de inspectorii vamali. Acestea urmau să ajungă la o societate comercială din Pitești.

Pe 18 aprilie, Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud a efectuat un control asupra unui container sosit din China. S-au descoperit 2.880 de cuburi Rubik, considerate a fi produse contrafăcute.

„În data de 18 aprilie 2019 inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul social în Pitești, jud. Argeș, au reţinut 2.880 bucăți jocuri educative (cuburi). Bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietateintelectuală pentru marca figurativă /3D ”RUBIK’S”.Valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ 28.800 euro.”, informează Direcţia Generală a Vămilor.

Autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare. La finalizarea cazului urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun.