Mihai Daraban, președintele CCIR, privește, de pe margine, cum IMM-urile se prăbușesc

Într-o economie deja afectată, dar care va fi, în curând, nimicită de blocajul cauzat de coronavirus, societățile cu capital românesc au mare nevoie de ajutor. Într-o astfel de criză, autoritățile și specialiștii avizați trebuie să se mobilizeze și să caute soluții, și să nu privească, de pe margine, cum IMM-urile intră în colaps. 

Una din vocile puternice, în trecut, cu o expertiză care l-a propulsat lângă fostul premier Adrian Năstase sau Klaus Iohannis, în prezent președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban nu pare să aibă nicio soluție pentru producătorii români, primii care vor fi afectați de prăbușirea economiei, scrie realitatea.net

„Noi acționăm în limita prerogativelor pe care le avem. Suntem un ONG cu puteri foarte limitate, deci nu ne rămâne decât să semnalăm. Am venit cu un pachet de propuneri cu vreo 37 de puncte vizavi de această criză, chiar și această problemă cu șomajul tehnic face parte din propunerile noastre, dar mai multe nu putem face. Clar trebuie mișcat ceva în zona producției autohtone, dar statul trebuie să ne furnizeze cât mai multe informații, date”, a spus, la Realitatea PLUS, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României. 

La comentariul modertoarei emisiunii „Lupta pentru România”, Anca Alexandrescu, cea care i-a atras atenția asupra unui lucru pe care, cel puțin la prima vedere, pare să-l fi omis, acela că are contact direct cu producatorii și, în consecință, poate lua datele de la ei, Daraban a replicat: „Producătorii ne semnalează, noi semnalăm mai departe, mai mult de atât nu putem face, trebuie să fim realiști. Nu suntem o instituție de forță.”

Întrebat ce previziuni pare pentru perioada următoare, Daraban a replicat: „Previziunile nu sunt foarte optimiste, din moment ce ministrul Muncii a anunțat deja 200.000 de contracte suspendate, noi estimăm undeva la un milion de suspendări de contracte de muncă, sau mai bine zis șomaj tehnic, la sfârșitul a trei luni.”

„Suntem un ONG fără prea multe prerogative. Om fi noi un brand internațional, dar, conform legii din România, Camera de Comerț nu este la nivelul celei din Austria sau Germania”, a mai spus Daraban. 

Mihai Daraban a fost reales, în 2017, pentru un mandat de 5 ani, în fruntea Camerei de Comerț și Industrie a României, cu unanimitate de voturi. 

„Obiectivul nostru este de a sprijini companiile românești și de a asigura un dialog real între mediul de afaceri și autorități. Sistemul cameral deține cea mai puternică infrastructură de afaceri la nivel național și ea este pusă la dispoziția companiilor membre din toată țara. Vom promova în discursul public temele de interes major pentru firmele din România: nevoia de predictibilitate a deciziilor guvernamentale, simplificarea legislației, reducerea birocrației, stimularea investițiilor și, un lucru extrem de important – optimizarea cheltuielilor publice. Fără o optimizare a cheltuielilor publice, domenii vitale precum educația, sănătatea sau infrastructura, nu vor putea beneficia de nivelul necesar de investiții publice”, spunea, la acea vreme, Mihai Daraban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.