Legile puterii | Nelu Tătaru: Mafia în Sănătate există pentru că legislația permite, încă mergem pe populism. E nevoie de reformă într-un an și jumătate

Nelu Tătaru, președinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, a vorbit despre cât de necesară este reforma sistemului medical din România, la „Legile puterii”, moderată de Alexandra Păcuraru, la Realitatea PLUS. Fostul ministru a avansat și un termen-limită: un an și jumătate pentru o nouă lege a Sănătății, care depinde, în primul rând, de factorul politic, care nu mai trebuie să se urce „pe sănătate și învățământ”. 

Tătaru: Modificarea legislației se impune în acest moment. Acesta este anul decisiv

„Recunoașterea că avem probleme și modificarea legislației, corectitudinea unor examene. Un manager de spital care ia un examen competent și poate și teama când amenințam că următoarele examene pentru manageri vor fi date la București.

Modificarea legislației se impune în acest moment. Dar dincolo de legislație ramane partea umana, am intalnit colegi nedreptatiti, cum am întâlnit și  oameni care au ajuns pe anumite căi în anumite posturi. Cel mai strigător la cer este că sunt în posturi-cheie, care controlează sănătatea românului”, a declarat Nelu Tătaru, marți seară, la „Legile puterii”.

Tătaru: Putem face această reformă, trebuie să existe voință și acel moment în care politicul nu se urcă pe sănătate și învățământ

Legat de o nouă lege a sănătății care să fie votată în Parlament, Nelu Tătaru spune că acest an e decisiv pentru reformarea sistemului medical și reproșează, în același timp, populismul aleșilor din Casa Poporului.

„Încă înainte de scrutinul electoral din toamnă îmi întrebam niste colegi, în vâltoarea lui noiembrie, cu 10.000 de cazuri pe zi, cu 1.300 de pacienți în Terapie intensivă, dacă, după acest tumult electoral, vom avea capacitatea să facem o reformă într-un an și jumătate, cat de nepopulara ar fi ea, pentru a putea demonstra în următorii doi ani și jumătate, până la scrutinul din 2024, că am ales varianta corectă, chiar dacă a fost un pic mai drastică. 

Acum, când am ajuns în Parlament, președinte al Comisiei de sănătate, am pus aceeași întrebare. Răspunsurile nu au fost foarte convingatoare. Încă obișnuim să mergem pe populism, să ajustăm niște legi pentru a câștiga pe moment. Nu cred că aceasta este soluția. În condițiile în care, într-adevăr, ne asumama o reforma, o putem face și într-un an și jumătate. În condițiile în care nu ne asumăm, vor trece multe legislaturi ca să putem vedea ceva nou. (…)

Putem face această reformă, trebuie să existe voință și acel moment în care politicul nu se urcă pe sănătate și învățământ”, a menționat Nelu Tătaru.

Citește și: Legile puterii | Nelu Tătaru: „Șirul de erori arată că sistemul de intervenție de urgență are lacune. E nevoie de reformă”

Tătaru: Avem o lege-mamut a sănătății, care are peste 2.000 de amendamente

Problemele și mafia din Sănătate există încă „pentru că legislatia permite. Avem o lege a sănătății care are peste 2.000 de amendamente în aproape 15 ani. Fiecare a făcut un amendament într-o perioadă în care-i convenea. Avem o lege-mamut care nu mai corespunde astăzi și care permite”, spune Nelu Tătaru.

„Inițiativa pe care o pregătisem când mai eram la minister, pusesem in transparenta o reorganizare a DSP, pe care le-am văzut în pandemie cât au făcut față, unde nu am avut DSP, am avut acele tragedii si acele focare. Legislatia permite, de aici plecăm. În masura in care vom putea avea acele parghii nu doar legislative si organizationale, institutionale, precum și structurale la nivelul fiecarui judet, atunci putem să ne gândim si la un alt sistem. 

Ca performanță (…), în acest moment, un medic care munceste e platit la fel ca unul care munceste mai puțin. Nu-i normal ca cel care are 500 de operații pe an să fie plătit la fel ca unul cu 20. Când se va plăti după performanță vom vedea că și mentalitatea în sistemul medical românesc se schimbă. 

Daca nici acum, când am trecut prin acest an greu, nu avem acel declic de a schimba, cred că vor trece zeci de ani ca să putem avea un sistem de sănătate de calitate”, a mai spus Nelu Tătaru, marți seară, la „Legile puterii”.

Citește și: Legile puterii | Nelu Tătaru: Dacă nu aveam stare de urgență cu restricții, nu mai apucam să vedem ce se întâmplă în Italia, Spania, trăiam noi în direct

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.