Foști și actuali funcționari din MAI, într-o grupare de trafic de migranți

Grupul infracțional a obținut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru aproape 1.200 de cetățeni străini.

Polițiști și procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au descins, marți, la zeci de adrese pe raza județelor Caras-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiului Bucureşti într-un dosar penal de trafic de migranți.

Ancheta DIICOT se desfășoară în coordonare cu cercetări ale procurorilor Direcției Anticorupție.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în cursul anului 2022, pe fondul apariției unui nou mod de operare vizând traficul de migranți ( introducerea acestora în România cu vize de muncă, dar în scopul real de a le facilita trecerea către țări din spațiul Schengen), un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne a inițiat și constituit un grup infracțional organizat prin intermediul a 7 societăți comerciale (din care cinci cu același domiciliu fiscal), la care au aderat și alte societăți comerciale, parte dintre acestea controlate de un alt suspect (colonel în rezervă).

Ulterior pensionării, acesta a pus la punct o metodă de obținerea unor beneficii materiale substanțiale prin intermediul unei firme înființată în scopul recrutării forței de muncă din străinătate, potrivit unui comunicat DIICOT.

Probatoriul administrat a relevat că, în intervalul 2022 – iunie 2024, gruparea de crimă organizată, formată dintr-un număr de peste 37 de suspecți, cetățeni români și străini și 7 grupuri de firme însumând 31 de societăți comerciale cu sediile în Caraș-Severin, Timiș și Arad a acționat pe teritoriul României, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.

Activitatea infracțională s-a desfășurat pe 6 paliere.

Primul dintre acestea era format din liderii grupurilor de firme, urmat de persoanele din imediata apropiere a acestora, care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor. Al treilea palier era format din foste și actuale cadre ale MAI, un palier constituit din reprezentanții de drept și de fapt ai unor firme din județul Caraș-Severin racolate în același scop infracțional.

Ultimele două paliere erau formate din alți membri ai grupului de crimă organizată, unii având sarcina de a permite folosirea imobilelor din proprietate lor ca locație pentru stabilirea domiciliului persoanelor ce primeau aviz de muncă în România, iar ceilalți ocupându-se de transportarea și transferarea migranților sosiți în România cu intenția de a pătrunde ulterior pe teritoriul altor state membre UE.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociații societăților comerciale au stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajații cetățeni români, membrii ai grupului infracțional, au avut sarcina obținerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă și a vizelor pentru dreptul de ședere în România. În acest scop au racolat angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist”, adaugă DIICOT.

Până la acest moment, s-a stabilit că grupul infracțional a obținut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru aproape 1.200 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan și Bangladesh (peste 80% ), dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan, parte dintre aceștia părăsind România pentru a se îndrepta spre state europene mai dezvoltate economic, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat.

De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului infracțional organizat, utilizând relații cu lucrători ai Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin bazate pe acte de corupție, au facilitat șederea pe teritoriul României a unor cetățeni străini ale căror vize expiraseră și trebuiau returnați în țara de origine.

Din investigațiile efectuate a rezultat că pentru un aviz de muncă migranții au plătit sume cuprinse între 500 – 1000 euro, iar cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000 – 6.000 euro pentru o persoană.

Potrivit Radio România Reșița, anchetatorii au pus în executare aproape 40 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi conduși pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiștilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara.

Suportul de specialitate este asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția de Operațiuni Speciale din IGPR.

DIICOT amintește că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.