Federaţia Română de Fotbal a stabilit meciurile din Turul 4 al Cupei României, faza naţională, ediţia 2019/2020. Miercuri a fost anunţată programarea acestor partide.
FC Argeş va întâlni în Cupa României pe Flacăra Horezu, formaţie care activează în seria a IV-a din Liga 3. Partida se va disputa miercuri, 11 septembrie 2019, cu începere de la ora 16.30, pe terenul celor de la Horezu.
În schimb, CS Mioveni va juca marți, 10 septembrie, de la ora 16.30, cu CSM Flacăra Moreni, club care se află în seria a III-a din Liga 3. Partida se va juca la Moreni.
În această fază a competiţiei au intrat şi ultimele nouă echipe din Liga 2, după ce primele 11 au intrat din Turul 3. În total, se vor disputa 18 meciuri, într-o singură manşă eliminatorie. În caz de egalitate, după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
Cupa României – Meciurile Etapei 4
Marţi, ora 16.30
Foresta Suceava – Aerostar Bacău
Sănătatea Cluj-Napoca – Fotbal Comuna Recea
Crişul Chişineu Criş – UTA Arad
Ghiroda şi Giarmata Vii – Ripensia Timișoara
SC Popeşti-Leordeni – Turris Turnu Măgurele
CSM Flacăra Moreni – CS Mioveni
Miercuri, ora 16.30
Metalul Buzău – CSM Focşani 2007
CS Făurei – Farul Constanţa
CSA Steaua Bucureşti – Concordia Chiajna
Sportul Snagov – Petrolul Ploieşti
CS Tunari – Metaloglobus Bucureşti
Cetate Râşnov – Csikszereda Miercurea Ciuc
Flacăra Horezu – FC Argeş
Vediţa Coloneşti – U Craiova 1948
CSM Reşiţa – ASU Politehnica Timişoara
Industria Gâlda – CSM Avântul Reghin
CSC Sânmartin – Universitatea Cluj
Miercuri, ora 17.00
Fotbal Club Rapid – Dunărea 2005 Călăraşi