Eurodeputatul Dan Motreanu: Statele membre UE vor putea utiliza InvestEU ca instrument de implementare a Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență

Statele membre UE vor putea utiliza InvestEU ca instrument de implementare a Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență, a transmis eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE), după ce Parlamentul European a aprobat marți, în sesiune plenară, acordul politic la care instituția a ajuns cu statele membre ale UE în cadrul Consiliului referitor la programul de investiții al UE, care pune bazele unei redresări durabile a economiei europene în urmă pandemiei COVID-19.

Bazat pe o garanție de la bugetul UE în valoare de €26.2 miliarde, spune Dan Motreanu, se estimează că Programul InvestEU va mobiliza investiții private în valoare de peste €372 miliarde, atrăgând astfel investitorii în sprijinul unei redresări durabile și contribuind la construirea unei economii europene mai ecologice, mai digitale și mai reziliente.

Programul InvestEU este compus din:

  • Fondul InvestEU – care va mobiliza investiții publice și private prin utilizarea garanțiilor de la bugetul UE;
  • Platforma de consiliere InvestEU – care va acorda consultanță tehnică pentru proiecte de investiții care caută finanțare;
  • Portalul InvestEU: o bază de date ușor accesibilă care reunește proiectele și investitorii.

De asemenea, eurodeputatul informează că Garanția bugetară a UE în valoare de 26,2 miliarde euro a fost distribuită cu titlu indicativ între patru componente de politică: infrastructură durabilă (9,9 miliarde EUR); cercetare, inovare și digitalizare (6,6 miliarde EUR); IMM-uri (6,9 miliarde EUR); investiții și competențe sociale (2,8 miliarde EUR).

Mai mult, spune Dan Motreanu, cel puțin 30 % din investițiile InvestEU vor contribui la îndeplinirea obiectivelor Uniunii privind politicile climatice, confirmând faptul că InvestEU este unul dintre principalele programe ale UE care contribuie la Planul de investiții al Pactului verde european.

InvestEU va dispune totodată de o schemă specifică pentru o tranziție justă (pilonul 2 al Mecanismului pentru o tranziție justă) pentru a genera investiții suplimentare în beneficiul regiunilor vizate de tranziția justă, cu un plan teritorial aprobat pentru o tranziție justă.

Statele membre vor putea, în mod voluntar, să implementeze o parte din planurile lor în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență prin intermediul programului InvestEU și al Platformei de consiliere InvestEU.

Nu în ultimul rând, Dan Motreanu precizează că pentru a asigura implementarea rapidă și informarea la nivel local, InvestEU va fi pus în aplicare în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții și cu numeroși alți parteneri de implementare, inclusiv instituții financiare internaționale și bănci și instituții naționale de promovare.