Ministerul sănătății din Japonia a informat joi că doi pasageri de pe nava Diamond Princess au murit din cauza coronavirusului.
Persoanele care au murit aveau vârste de peste 80 de ani însă nu au fost dezvăluite încă identitățile și naționalitățile lor.
La bordul vasului japonez de croazieră Diamond Princess se află și 17 români, doi turiști și 15 angajați.
Vasul de coazieră Diamond Princess a fost plasat în carantină pe 3 februarie, când a ajuns în Yokohama. Numărul total de turiști și membri ai echipajului trece de 3.700 de persoane.
Un argeșean în vârstă de 41 de ani, aflat pe navă a fost depistat pozitiv la coronavirus și se află într-un spital din Japonia. Bărbatul este din comuna Bascov și lucra pe vas, la bucătărie.