Doi elevi loviți de mașină în fața liceului, după ce au traversat neregulamentar

Marți după-amiază, doi elevi ai Colegiului Tehnic Armand Călinescu din Pitești au fost loviți de o mașină în timp ce încercau să traverseze strada neregulamentar, chiar prin fața unității școlare.

Cei doi minori, de 15 și 17 ani, au fost loviți de un autoturism Range Rover, condus de o femeie, în vârstă de 27 de ani, din Bradu. Elevii au traversat strada printre mașini, prin loc nepermis, deși la 10 metri distanță era o trecere de pietoni semaforizată.

Din primele informații, elevii ar fi traversat strada fără să se asigure și neregulamentar. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, care i-a și transportat pe elevi la Spitalul de Pediatrie Pitești. Din fericire, cei doi au suferit doar contuzii minore, dar au fost transportați la spital pentru a fi evaluați suplimentar.

Reamintim că, astăzi, în Pitești, au mai fost doi pietoni loviți de mașini.

Foto: Info Trafic Pitești.