Dispărut de acasă, un bărbat a fost găsit mort într-o balastieră din Pitești. Descoperirea a fost făcută de un medic de la Camera de Primire a Urgențelor, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Sâmbătă dimineață, în timp ce se plimba prin apropierea ștrandului din cartierul piteștean Tudor Vladimirescu, un medic de la UPU, a observat trupul unui bărbat, căzut într-o groapă. Și-a dat seama că e ceva suspect! S-a apropiat și a văzut că victima era căzută într-o poziție nefirească. A sunat la 112, iar echipa operativă de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești s-a deplasat în zonă pentru cercetări. Polițiștii au constatat că bărbatul murise spânzurat. Acesta își legase ștreangul de un pom, dar, din cauza greutății lațul se rupsese. În hainele celui decedat au fost găsite actele și astfel, oamenii legii și-au dat seama că este un piteștean, în vârstă de 52 de ani. Soția anunțase dispariția lui la Poliție, vineri seară, deși omul era plecat de acasă de luni. Femeia le spusese oamenilor legii că s-a certat cu soțul, iar bărbatul supărat a plecat și nu s-a mai întors acasă. Ieri a fost anunțată de criminaliști că bărbatul s-a sinucis. Trupul neînsuflețit a fost dus la morga pentru autopsie.