Declaraţii mincinoase! Reţinut că a vrut să influenţeze victima

În încercarea de a determina victima să facă declaraţii mincinoase, un tânăr a ajuns în arest. Acesta a sunat partea vătămată de mai multe ori sugerându-i ce să le spună anchetatorilor.

Declaraţii mincinoase, asta i-a cerut un inculpat celei care îl reclamase. Tânărul de 21 de ani, din Merişani era cercetat penal pentru conducere fără permis şi act sexual cu o minoră. Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada 13 aprilie – 30 iulie a.c., ar fi contactat în mod repetat persoana vătămată, pentru a o determina să declare mincinos în fața instanței de judecată, cu scopul de a nu fi tras la răspundere penală pentru infracțiunile comise.

Acesta a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Piteşti pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor. A fost dus în arestul IPJ Argeş pentru 24 de ore. urmând a fi prezentat instanţei cu propunerea luării unei măsuri preventive.