După ce a depus, la Consiliul Superior al Magistraturii, demisia din funcția de procuror șef al DNA Pitești, Daniela Lupu a renunțat în cele din urmă la cererea sa de eliberare.
Pe 21 mai, în ziua în care era analizată demisia procurorului șef al DNA Pitești, precum și solicitarea de continuare a activității sale la Parchetul Tribunalului Vâlcea, Secția pentru procurori a CSM a luat act de renunțare a cererii.
„Notă privind solicitarea doamnei procuror Lupu Daniela de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a demisiei din funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Piteşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Soluţie: Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de renunţarea la cererea de eliberare din funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Piteşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, formulată de doamna procuror Lupu Daniela”, se arată în ordinea de zi soluţionată a şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM, din data de 21 mai.
Daniela Lupu a preluat conducerea DNA Piteşti în 2013. După expirarea mandatului a fost delegată pentru mai multe intervale succesive. În octombrie 2018 a fost numită de CSM, din nou, în fruntea DNA Piteşti.
De asemenea, la începutul anului 2018, numele Danielei Lupu a fost vehiculat ca posibilă înlocuitoare a Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA.