Cum poți deveni detectiv particular! Au început înscrierile în Argeș

Au început înscrierile pentru obținerea atestatului pentru detectiv particular. Persoanele interesate pot depune dosarele de înscriere la sediul IPJ Argeș, până pe 28 martie.

Pe 4 aprilie, orele 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, se va susţine examenul pentru obţinerea atestatului de detectiv particular. Dosarele se depun până pe 28 martie.

Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European;
b) posedă cel puţin studii medii si este absolvent al unei scoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, ori este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior;
c) este aptă din punct de vedere medical;
d) să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
e) nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) a obţinut avizul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș sau al D.G.P.M.B., după caz;
g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.

Relaţii suplimentare pot fi obținute de la IPJ Argeș, la sediul instituției sau la numărul de telefon 0248/607000, interior 20161.