CULISELE STATULUI PARALEL. Corvetele din Franța întârzie să apară în România

Au trecut aproape trei ani de când francezii de la Naval Group au fost desemnați câștigătorii programului de înzestrare „Corveta multifuncțională”, însă abia acum, contractul prin care țara noastră urmează să intre în posesia a patru nave multirol se află în faza finală. Șeful Statului Major al Foțelor Navale a anunțat că permisele necesare pentru semmnarea contractului dintre Șantierul Naval Constanța și Naval Group au fost întrunite.

Achiziția navelor a fost motivată de faptul că o forță navală bine dotată reprezintă un instrument al politicii externe de securitate.

Povestea cu navele franceze datează încă din noiembrie 2018, când România a realizat o asociere între gigantul francez Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa, francezii câștigând astfel o licitație internațională de peste 1 miliard de euro pentru construirea a patru corvete destinate Forțelor Navale Române, dar și modernizarea celor două fregate românești, Regina Maria și Regele Ferdinand.

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, a anuțat semnarea parteneriatului abia în vara anului 2019. Leș mai declara atunci că perioada de livrare a corvetelor se poate extinde pe șapte ani. Francezii promiteau că cele patru nave de război, model Gowind 2500, ar urma să aibă dotări de ultimă generație precum radare, heliport, aerodrom și chiar un scut antisubmarin.

Pe parcursul timpului, achiziția celor patru corvete în valoare de 1,2 miliarde de euro a tot fost amânată.

Citește continuarea AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.