Cu cât vor crește facturile la gaz și la energie electrică de la 1 iulie

 

Un bucureștean care consumă 125 de kW pe lună s-ar putea trezi de la 1 iulie cu o factură mai mare cu 15 lei la energie electrică, în timp ce la același consum, un clujean ar putea plăti cu 90 de lei mai mult, dacă nu au încheiat noi contracte cu furnizorul și rămân la serviciul universal, arată calculele făcute de Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

De la 1 iulie vor fi creșteri de prețuri și la gaz, și la energie electrică – mai ales pentru cei care nu și-au schimbat contractele pentru a trece în piața concurențială și rămân în serviciul universal. La gaz vor fi scumpiri între 20 și 25 la sută „cam pentru toată lumea”, în timp ce la energie electrică, pentru cei care nu au schimbat contractul, creșterile se vor situa între 5 și 7 la sută de la 1 iulie și probabil că va mai fi o creștere similară la sfârșitul anului, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

„Vorbim despre o medie a valorii facturii. În unele localități, mă aștept să fie o creștere mai mare, în altele, o creștere mai mică. Cred că cea mai mare creștere o vom vedea la Cluj, Brașov, Ploiești, Craiova, iar cea mai mică creștere cred că va fi la București. În simularea pe care am făcut-o, am luat un abonament normal, cineva care consumă în jur de 125 kW pe lună. La București, creșterea valorii este undeva în jur de 15 lei la factură, la Cluj este undeva de 90 de lei la factură”, a declarat la Digi24 Răzvan Nicolescu, fost ministru al enegiei, în prezent președinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.

„Calculul îi vizează în special pe cei care, pe un deficit de informație, nu au trecut în piața concurențială”, a precizat Răzvan Nicolescu, estimând că numărul acestor consumatori este în jur de 3 milioane. „Ei sunt sub un tarif penalizator, se numește tariful pentru serviciu universal. Autoritățile nu le-au spus ce trebuie să facă, oamenii nu știu încă ce trebuie să facă – să meargă la furnizor, să ceară oferte, să semneze un contract -, n-au făcut acest lucru și vor plăti aceste penalități – și plătesc și în prezent un tarif mai mare”, spune Răzvan Nicolescu.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.