În ciuda scăderii valului de căldură, temperaturile se vor menține ridicate pentru restul lunii.
Meteorologii au anunțat când se așteaptă să se încheie perioada de caniculă în România și în restul Europei, precizând că valurile de căldură excesivă au fost agravate de schimbările climatice.
Căldura extremă care a afectat multe țări sudice și estice în această lună este parțial cauzată de un val de aer cald din nordul Africii. Mai multe persoane ar fi murit în Italia, iar avertizări de căldură extremă mortală continuă să fie emise pentru țări de la Portugalia până la România și Cipru.
Însă, meteorologii se așteaptă ca, în cele din urmă, căldura să se diminueze pe parcursul acestei săptămâni.
„Totul are de-a face cu un model meteorologic destul de persistent la scară largă. Părțile sudice și estice ale Europei au fost sub ceea ce noi numim o creastă de înaltă presiune cunoscută și sub numele de dom de căldură, practic o zonă mare de înaltă presiune cu mult aer foarte cald care nu se mișcă prea mult.”, a explicat Lars Lowinski, meteorolog la serviciul meteo Weather & Radar.
Zonele de joasă presiune cu condiții mai reci și mai schimbătoare au dominat imaginea mai aproape de Atlantic. Europa de Nord a fost ferită de căldura toridă datorită curentului de aer: o bandă de aer care se deplasează rapid în straturile superioare ale atmosferei și care separă aceste două regimuri meteorologice.
Acolo unde cele două mase de aer se întâlnesc – din sudul Franței și din Alpi până în statele baltice – au avut loc mai multe runde de ploi abundente și furtuni puternice cu grindină de mari dimensiuni și vânt puternic.
Când ar urma să se încheie valurile de căldură din sudul Europei
Temperaturile au fost cu aproximativ 6-12 Celsius peste valorile medii pentru această perioadă a anului, alimentând incendiile de vegetație și necesitând un consum record de energie. Unele zone au adoptat măsuri speciale în contextul caniculei, inclusiv deschiderea spațiilor cu aer condiționat și interzicerea lucrului în aer liber pentru a proteja oamenii.
Însă, potrivit meteorologului Lars Lowinski, cea mai dificilă parte a acestei perioade extrem de călduroase a trecut, tendința pentru această săptămână indicând o scădere treptată către condiții mai potrivite pentru sezon.
„Această pătrundere de aer mai rece și mai proaspăt la începutul săptămânii viitoare ar putea declanșa, de asemenea, unele furtuni puternice pe alocuri, în special în Balcani”, a spus el, potrivit euronews.com.
De asemenea, site-ul italian de știri meteorologice IlMeteo a avertizat cu privire la această eventualitate, duminică fiind prognozate furtuni în multe zone ale țării.
În ciuda scăderii valului de căldură, temperaturile se vor menține ridicate pentru restul lunii. AccuWeather prognozează temperaturi de până la 30 de grade Celsius pentru multe locuri din sudul Europei până la 25 iulie.
Câte valuri de căldură extremă mai sunt așteptate în Europa în această vară
Având în vedere modelul meteorologic la scară largă, meteorologii au prevăzut acest val de căldură cu mult timp înainte, cu semne încă de la sfârșitul lunii iunie. Însă, prognozarea valurilor de căldură – în special a intensității și duratei lor – rămâne o provocare, iar experții nu sunt siguri ce ne așteaptă pentru restul verii.
Meterologul senior Tyler Roys de la AccuWeather spune însă că este puțin probabil să asistăm la o reluare a căldurii generalizate din această săptămână, din Italia până în Ucraina.
„Șansa de a se înregistra temperaturi extreme localizate (35 grade Celsius sau mai mult) pentru o zi sau două la un moment dat în locațiile tipice este mai probabilă, în special la mijlocul lunii august.
Se pare că în a doua jumătate a lunii august este posibil ca temperaturile să revină la 30 – 35 de grade Celsius pentru o perioadă de timp.”, a adăugat el.