Căldură și temperaturi ridicate

Căldură și temperaturi ridicate în continuare. Iar disconfortul termic va fi în continuare accentuat în vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, unde și temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei.

Caniculă și în zonele de câmpie și de podiș. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice și nord-vestice, iar cele minime între 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și în jurul a 24 de grade în Dealurile de Vest. 

Va fi instabilitate atmosferică ce se va accentua treptat și se va manifesta după-amiaza și seara prin înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri grindină, local în zonele montane și submontane și în jumătatea estică a țării și izolat în rest, cu o probabilitate mai mare noaptea în vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.