Nici nu se putea necaz mai mare pentru iubitorii tăriilor autohtone! Bețivii sunt supărați că le-a as povarna. S-a întâmplat în comuna argeşeană Vultureşti!
Bețivii sunt supărați că le-a luat foc clădirea în care era instalaţia de fabricat ţuică. A ars povarna din Vultureşti, satul Bârzeşti. Iniţial s-a crezut că incendiul a cuprins clădirea din neatenţia unor localnici care au fabricat ţuică ţi au uitat jar aprins. Cercetările au stabilit însă, că incendiul a fost provocat de un scurt circuit la un cablu electric.
Două echipaje de pompieri de cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat la faţa locului. Din fericire, flăcările au fost stinse înainte de a provoca pagube importante. A fost distrusă o parte din structura din lemn a acoperişului, câteva obiecte din interior şi conductorul de la care s-a produs necazul.
Astfel povarna va necesita ceva reparaţii şi peste puţin timp va putea fi folosită. „Specialiştii” vor testa curând, alambicul pentru a se asigura că acesta nu a fost afectat de incendiu.
Foto: ISU Argeş