Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din comuna Ciofrângeni, a plecat la biserică și nu s-a mai întors acasă. Rudele au anunțat dispariția abia după o săptămână.
Ionel Costache, în vârstă de 80 de ani, este de altă religie și mergea deseori la întâlnirile fraților săi. În ziua de 16 februarie acesta a plecat la biserică, de la locuința sa din localitatea Ciofrângeni și nu a mai revenit. Le-a spus rudelor că merge la Biserica din Tigveni însă, nu a ajuns acolo. Câteva zile de la dispariția sa, membrii familiei l-au căutat pe octogenar prin locurile pe care acesta obișnuia să le frecventeze, la biserici, la cunoștințe, dar nu i-au dat de urmă.
Au cerut ajutorul polițiștilor. La rândul lor, oamenii legii fac un apel către cetățenii care l-au văzut pe Ionel Costache și pot da informații despre el, să anunțe Poliția.
Semnalmente: 1,80 m înălțime, aproximativ 80 de kg, ochi căprui, păr alb, fața rotundă.
Vestimentația la data plecării: geacă neagră, din piele, pantaloni bej, din stofă, cămașă albă, pantofi negri, din piele și o borsetă.
Persoanele care pot oferi detalii despre persoana în cauză sunt rugate să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Curtea de Argeș, telefon 0248 721519.