ABSOLVENȚII DE LICEU ȘI FACULTATE POT OBȚINE INDEMNIZAȚIA DE ȘOMAJ

Absolvenții pot beneficia de șomaj timp de șase luni conform Legii nr. 76/2002.

Potrivit Legii nr. 76/2002, tinerii din România care termină studiile liceale, postliceale ori universitare și nu-și găsesc un loc de muncă în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor sunt ajutați de stat timp de șase luni.

În categoria potențialilor șomeri sunt incluse și persoanele care au absolvit instituții de învățământ sau școli speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se angajeze.

„Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii”, se arată în articolul 82 din Legea nr. 76/2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.