Avertizări meteo de caniculă şi ploi torențiale, în aproape toată țara

Cod Portocaliu și Galben de caniculă pentru următoarele două zile, valabil în județele din vestul, sudul și estul țării. Avertizări și pentru furtuni, în zonele de deal și munte, valabile astăzi până la ora 23:00.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă pentru zilele de 4 și 5 iulie (luni și marți).

În intervalul menționat, în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, meteorologii au transmis și o avertizare Cod Galben de caniculă, valabilă de astăzi și până marți. 

Astfel, în următoarele trei zile, valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.

Avertizări meteorologice au fost emise și pentru furtuni (foto, jos) valabile de astăzi de la ora 12:00, până diseară la ora 23:00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal și munte, precum și în Transilvania și local în Oltenia, Moldova și nord-vestul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25-35 l/mp.

În zonele de munte și în nord-vestul Olteniei vor fi averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35-40 și izolat 50-60 l/mp.

Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.