Antibioticele, „aliatul” de nădejde al românilor. În 2022, unul din patru a beneficiat de medicamente decontate

Antibioticele sunt de mult „aliatul” românului în tratare tuturor afecțiunilor, oricât de mici ar fi ele, iar asta se vede și în statistici. Conform CNAS, anul trecut, unul din patru români a beneficiat de antibiotic decontat. 

Unul din patru români a beneficiat, în 2022, de un antibiotic decontat, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu.

„Aveţi idee care este consumul de antibiotice pe reţete decontate şi prescrise pentru asiguraţi? (…) 4,2 milioane de români. (…) Unul din patru români care au consumat un antibiotic rambursat. Mai sunt reţetele simple şi mai sunt cele din farmaciile cu circuit închis din spitale. Suplimentar, vorbim despre toate acele antibiotice existente, dar care nu fac parte dintr-un program de decontare”, a spus Andrei Baciu, marţi, la conferinţa „Împreună pentru prevenirea şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene. Cum tratăm corect virozele şi răcelile de sezon? Ghiduri de bună practică”.

El a arătat că în sezonul rece creşte consumul de antibiotice, iar România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce priveşte rezistenţa la antimicrobiene.

Preşedintele CNAS a subliniat importanţa activităţilor de comunicare pe tema utilizării antibioticelor.

„Este esenţial să sporim, în primul rând, ori de câte ori se poate, astfel de acţiuni, care sporesc nivelul de cunoştinţe şi înţelegere al oamenilor, indiferent de postura în care se află, cu privire la un lucru care pare relativ simplu şi lipsit de risc. Ce mare lucru să iei un antibiotic? Complet fals”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.