Alexandra Păcuraru: Vom sărbători cel mai important moment pentru creștini, nașterea Domnului. Să reînvățăm să fim mai buni, să regăsim puterea de a ierta, de a ne împăca

Peste doar o săptămână vom sărbători cel mai important moment pentru creștini, nașterea Domnului. Este o perioadă în care trebuie să reînvățăm să fim mai buni, să regăsim puterea de a ierta, de a ne împăca, nu doar cu cei din jur, dar mai ales cu noi. Sper ca aceste zile să ne fie de folos și să ne dea combustibil și curajul de a porni lupta cea dreaptă, pentru a ne lua țara înapoi. Nu este doar o lozincă populistă, nu este o sintagmă fără însemnătate, goală de conținut. Suntem o națiune cu resurse la care alții doar visează, dar pe care mulți ni le consumă cu nesaț, le prăduiesc fără milă și fără să lase ceva aici, nici măcar sub formă de taxe și redevențe către stat. Apropo, mai avem lideri de stat adevărați? Pentru că statul a eșuat în a ne o feri prosperitate, siguranță, integritate morală și, pare că nici teritorială. 

Sunt atacuri externe grave, pe care le ignorăm, pe care ne prefacem că nu le vedem. Dar ele există! Și vin de la șefii altor state, care au pus ochii pe bucăți din trupul țării. Putin a trezit în dictatorii de pe întreaga planetă dorința de expansiune, cu orice preț. Nori de furtună s-au strâns deasupra omenirii, iar urgia stă să potopească și România. Lupta a pornit deja, războiul pe care îl știam din filme și cărți s-a transformat într-o bătălie pe toate fronturile. Nu se mai poartă doar din tranșee și are mai multe fațete. Vrem sau nu, facem parte dintr-un puzzle mult mai complicat. O tablă de șah pe care suntem doar pioni. De ce? Pentru că cei care trebuiau să ne apere au stat în genunchi în fața puternicilor de după revoluția furată din 1989. Pentru câțiva arginți ne-au vândut fără milă și au distrus tot ce s-a construit înaintea lor.

Din 1990 încoace, România a fost cucerită fără să se tragă un glonț. Am fost cotropiți economic și reduși la statutul de colonie, în care ni se aruncă toate produsele otrăvite ale celor care stăpânesc azi lumea. Este inacceptabil să avem zeci de hipermarketuri în fiecare oraș, și magazine mai mici, toate ale străinilor, la fiecare colț de bloc. După cum vedeți, în piețe bate vântul, iar marile lanțuri comerciale sunt luate cu asalt. Produsele autohtone nu au loc pe rafturi, iar noi suntem obligați să consumăm mâncarea toxică a străinilor. Mulți, mai ales cei singuri, cu pensii și salarii de mizerie, au ajuns să mănânce la suta de grame. Sunt destui români care taie porcul, dar de pe listă, căci nu își mai permit decât câțiva cartofi și, poate, fasole sau varză. Trădarea și incompetența celor care au blocat dezvoltarea din funcții-cheie, au semnat sentința pentru acest popor.

Am uitat cine am fost, dar vreau să vă reamintesc cele zece porunci, pe care, în 1930, membri marcanți ai culturii și societății din România Mare, le-au redactat pentru națiune și pe care le-au publicat în ziarul Universul. Iată care sunt: „Dați copiilor voștri nume românesc! Păstrați-vă graiul, portul și obiceiurile cele vechi românești, pentru că acestea sunt temeliile întregii nații. Limba românească este o moștenire din bătrâni, și totodată o avere care nu trebuie să se piardă niciodată. Adunați toate scrierile precum și toate poeziile, cântecele, chiuiturile, basmele și proverbele românești, ca nu cumva să se piardă, dați-le din gură în gură, ca să le știe fiecare. Păstrați-vă legea ortodoxă, bisericile precum și toate lucrurile din vechime. Nu uitați la orice pas sau lucrare, că sunteți Români. Cumpărați tot ce vă trebuie numai de la Români. Fiți mândri dacă sunteți în stare de a învăța pe alții a vorbi limba cea frumoasă românească. Fiți mândri de poporul românesc, pentru că el este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru a păstra graiul românesc moștenit din vechime. Ajutați tot ce simte adevărat românește. Ca buni români, nu uitați niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credința Lui s-a păstrat binele întregii Românii Mari de azi.”

Vă rog, dragii mei, să ne întoarcem la rădăcini, la ceea ce a clădit fibra noastră națională.

Vine un an crucial pentru omenire, în zeci de țări, în Europa, dar și în SUA vor fi alegeri care au potențialul de a reașeza noua ordine globală și strategia geopolitică pentru deceniile care vor urma. Vreau să pricepeți, iubiți români, misiunea importantă ce ni se așterne în față. Vă îndemn să ieșiți din case, să mergeți la urne și să puneți stampila pe cine credeți că vă reprezintă. Sper că ne-am maturizat din punct de vedere electoral și, cu voia bunului Dumnezeu, o nouă clasă politică, una curată, va reașeza țara pe traseul corect al istoriei. Nu lăsați pe alții să decidă în locul dumneavoastră. Aproape 1.200 de oameni au pierit, în decembrie 1989, pentru libertatea noastră. 1200 de piepturi s-au aruncat în calea gloanțelor pentru a apăra țara și a ne oferi, cu prețul vieții lor, un viitor mai bun decât trecutul pătat de sânge, în comunism, sub bocanc rusesc. Jertfa lor a fost pângărită de noua clasă politică ce i-a urmat lui Nicolae Ceaușescu. Am crezut în democrație, dar pare că trăim una sub acoperire în această țară. Însăși Constituția țării este călcată în picioare de aleșii patriei, care jură pe Biblie că își vor oferi priceperea pentru propășirea neamului. Pentru a lor, poate. Pentru a noastră, nicidecum. Primarii și-au majorat salariile, pentru ei s-au găsit rapid surse de finanțare. Nicușor Dan, spre exemplu, va primi un salariu lunar majorat cu aproximativ o pensie minimă. Asta în timp ce peste un milion de bunicii, vor primi o majorare de nici 150 de lei pe lună, de anul viitor. Nu au bani de salariile românilor, dar bugetul pensiilor speciale crește semnificativ anul viitor. Asta în condițiile în care Guvernul trebuie să găsească bani și pentru plata retroactivă a acestor privilegii, după ce parlamentarii au câștigat în instanță reluarea drepturilor. 15,7 miliarde lei sunt alocați pentru șmecherii cu venituri de lux, cu 18% mai mult ca în acest an. Stimați aleși, eu vă anunț că România nu este doar a celor puțini și privilegiați, ba din contră. Din cauza voastră, cei mulți se chinuie, zi de zi, să găsească metode pentru a câștiga maratonul pentru supraviețuire. Dar, acolo unde guvernanții eșuează să aducă alinare și o brumă de bine, noi- cei de rând, trebuie să ajungem la cei care au cea mai mare nevoie.

Să nu rămânem indiferenți la strigătele de ajutor ale oamenilor ignorați de guvernanți. Caravana binelui trebuie să pornească la drum indiferent de anotimp, chiar dacă este sărbătoare sau nu. Realitatea PLUS a dovedit că este prietenul românilor, iar dovadă sunt mesajele pe care le primim pe adresele televiziunii. Suntem copleșiți mai ales de apelurile seniorilor, care ne roagă cu cerul și cu pământul să le calculăm pensiile. Zilnic, sute de oameni ne cer să le facem dreptate într-un stat care a eșuat să le ofere prosperitate, stabilitate, siguranță. Din păcate, noi nu avem pârghiile necesare pentru a interveni. Dar asta nu ne oprește să fim vocea celor care nu se fac auziți. Le strigăm nevoile pentru ei și le prezentăm autorităților adevărul pe care îl ignoră.

Am avut si aseară o intervenție, în direct la Nicoleta Cone, am postat si pe paginile mele de socializare apelul pe care l-am făcut la rugaciune pentru parintele Longhin Jar. Am mare încredere in puterea rugăciunii, știu ca se deschid cerurile atunci când ne unim mai mulți in rugaciune. Am încredere ca va trece cu bine si peste aceasta cumpana! Am vorbit cu mitropolitul aflat pe patul de spital, m-a făcut să plâng și am simțit din voce că nu este deloc bine! Mi-a spus că pe lumea asta nu am apucat să ne vedem în persoană, să ne îmbrățișăm dar, cu siguranță, ne vom întâlni la Domnul! Își dorește să revină în țară, în patria lui mamă – România, aici să fie înmormântat. Eu simt că încă nu este momentul, încă nu este vremea și nu trebuie să stăm indiferenți, ci să luptăm cu rugăciunea, să aibă sănătate și zile, să revină în țară dar nu în sicriu, ci sănătos, în viață, pe picioare, să ne îmbrățișăm și să ne bucurăm. Vă rog să continuăm rugăciunile și în noaptea asta și mâine, până vom primi vești că este bine. Mitropolitul Jar ne iubește, își iubește țara, România este mama lui și vă transmite toată dragostea lui! Suntem atât de firavi și atât de ușor de rănit, atât de ușor de speriat, de intimidat! Dar când rugăciunea este tare și frica dispare! Suntem vremelnici, din păcate, nici unul dintre noi nu știm că zilele-s numărate și câte mai avem la dispoziție, ca să îndreptăm greșelile, să plantăm semințele iubirii și să culegem roadele bucuriei! Când suntem sinceri cu noi, le vedem și le conștientizăm pe toate, vedem ce am făcut rău, ce am făcut bine, cât bine am făcut, ce puteam face și nu am făcut din „n” motive. Este o vorbă din strămoși: „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”” sau „Bate fierul cât e cald!”. Simțim să facem o faptă bună, să o facem cu toată inima!

Știu că nu toți postim în această perioadă sfântă pentru noi toți – creștinii, puțini rezistam să ne abținem de la mâncare, dar măcar de la faptele rele să ne abținem. De la vorbele urâte, de la bârfe, comploturi, invidii, piedici, sabotari! Contează pentru sufletul nostru. Credeți-mă că nu este în zadar! Și apropo de hrană: Hrana ne este medicament. Sper ca anul 2024 să aducă și o campanie națională a ministerului agriculturii de stimulare a consumului de produse românești, să ne promovăm produsele bunătațile, până reușim să micșorăm rata importurilor și să creștem rata exporturilor. Am auzit o discuție, am cerut mai multe date să văd cum pot ajuta, un producător român nu a reușit nicicum să intre în supermarketurile străine prezente în România, nicicum! Dar a intrat într-un mare lanț de supermarketuri din Marea Britanie. La noi în țară toți străinii fac lobby pentru produsele și afacerile lor. Pentru produsele românilor, pentru români cine face lobby în România? Am încredere că actualul ministru poate implementa un proiect vital producătorilor și fermierilor, cât să aibă loc pe rafturile supermarketurilor străine, loc in spațiile special amenajate produselor locale din toate județele, dar și promovate intens în mass-media și pe rețelele de socializare, pentru ca fiecare dintre noi, când mergem să facem cumpărăturile, să știm deja produsele românești pe care le vrem pentru masa familiei. Produsele locale sunt cele mai sănătoase. Secretul longevității stă în hrana sănătoasă! Nu conservată cu multe chimicale, să reziste o roșie și săptămâni, de exemplu! Mâncăm scump și prost! Asta se traduce în boli și medicamente scumpe. Dacă mâncam sănătos, avem șanse să ținem bolile la distanță! Cu cât îi sprijinim mai mult pe producătorii noștri, cu atât și prețurile produselor vor fi mai accesibile. Cred cu tărie că răul poate fi vindecat doar prin fapte frumoase, făcute în permanență. Și sunt convinsă că binele nu trebuie să aibă culoare politică.

Iubiți români, Dumnezeu lucrează prin oameni. Haideți să fim împreună oamenii Lui Dumnezeu pe pământ, oameni pentru oameni, oamenii binelui și ai luminii! Doar așa salvăm țara! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm mâna cu demnitate pentru România Suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.