Un accident soldat cu 2 victime, a avut duminică, în comuna Băiculești, pe DN7 C, în județul Argeș. În urma impactului, un BMW X6 a fost proiectat în șanț, având avarii de mii de euro.
Potrivit primelor cercetări, șoferul unui BMW X6 se ducea spre Curtea de Argeș. În apropierea intersecției DN 7 C, cu drumul care duce către satul Valea lui Enache, a vrut să depășească și s-a petrecut accidentul. În timpul manevrei, un Fiat care mergea în aceeași direcție a vrut să vireze la stânga pe drumul lateral. A fost izbit în plin de bolidul care accelerase pentru a putea să treacă repede pentru a reintra pe banda sa. În urma impactului, BMW-ul a fost proiectat in șanț. Coliziunea a făcut ca mașina de teren să fie proiectată în șanț, fiind distrusă în partea din față. O roată de la Fiat s-a rupt, autoturismul având, de asemenea, avarii serioase.
Din accident au rezultat două victime: șoferul din Fiat, în vârstă de 31 de ani și iubita acestuia, o tânără în vârstă de 20 de ani, care ocupa locul din dreapta față. Cei doi au fost transportați la Spitalul Municipal Curtea de Argeș. Polițiștii au stabilit că șoferul BMW-ului depășise neregulamentar.