A murit profesorul Valentin Badea, fostul șef al Salvamont Pitești

Profesorul argeșean Valentin Badea a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 78 de ani, după o luptă grea cu boala.

Valentin Badea a fost responsabil al Salvamont Pitești între anii 1982-1990. Acesta a fost și director la Școala Gimnazială nr. 15 Pitești, dar și profesor de geografie la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, până la pensionare.

Reprezentanții Salvamont Argeș au transmis un mesaj în memoria profesorului de geografie: „Domnul profesor Valentin Badea, responsabil al Salvamont Pitești între anii 1982-1990, ne-a părăsit. A plecat poate într-o lume mai bună, unde refugiile construite cu atâta trudă și marcajele nu sunt distruse. Chiar și după ce nu a mai răspuns de formația piteșteană, Vali Badea a continuat să organizeze împreună cu noi, tabere cu elevii de liceu (Colegiul I.C. Brătianu) și gimnaziu, tabere în care prelua zone întregi unde împrospăta marcajele, îndrepta sau înlocuia stâlpii distruși sau furați, sau refăcea vopseaua refugiilor construite de Salvamont Pitești, Scara și Fereastra Zmeilor.

Generații întregi de adulți din Argeș, ne spun că au început să meargă și să iubească muntele, în taberele de refacere a marcajelor turistice, organizate de profesorul de geografie Vali Badea. Acum două săptămâni, când a primit medalia noastră de „50 Ani Salvamont Argeș”, emoționat, a sărutat-o! Vă mulțumim din suflet, pentru tot, DOMNULE PROFESOR! La revedere…”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!