A murit profesorul Nicolae Leonăchescu, fost deputat PRM de Argeș

S-a stins din viață, duminică – 4 august, la vârsta de 85 de ani prof. univ. dr. ing. Nicolae Leonăchescu, fostul deputat din partea Partidului România Mare, filiala Argeș. Înmormântarea va avea loc miercuri în localitatea natală Stroești, județul Argeș.

Nicolae Leonăchescu a fost deputat în legislaturile 1992-2004, ales în județul Argeș pe listele Partidului România Mare. Pentru activitatea parlamentară deosebită i s-a conferit Ordinul Național Serviciul Credincios, în gradul de Cavaler.

În intervalul 10 decembrie 1957 – 15 septembrie 2001 a fost cadru didactic universitar, profesor, 1977-2004, la Institutul de Construcții București, devenit ulterior Universitatea Tehnică de Construcții din București. Născut la data de 9 iulie 1934, acesta a fost doctor-inginer în Termodinamică tehnică și Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova.

A lansat ultima carte pe 28 iulie 2019

„Cu adâncă tristețe vă anunț că Domnul PROFESOR univ. dr. ing. Nicolae P. Leonăchescu a murit, ieri, 4 august 2019, în locuința sa din Bucuresti. Înmormântarea va avea loc, în Stroești – Argeș, miercuri 7 august 2019. Așadar, ne luăm azi, rămas bun de la cel ce a fost şi a rămas PROFESORUL NICOLAE P. LEONĂCHESU, fiu al satului Stroeşti – Argeş, născut la 9 iunie 1934, fiul lui Petre L. Leonăchescu şi al Mariei – Mița cum i se spunea.

Despre activitatea ştiințifică, de cercetare, culturală şi socială a DOMNULUI PROFESOR, s-a scris şi vorbit în repetate rânduri – chiar eu am scris o carte, acum cinci ani, când dumnealui împlinea 80 de ani iar acum aveam în pregătire ediția a doua, revizuită şi adăugită a acestei cărți, dedicată aniversării a 85 de ani. Nu am reuşit să o finalizăm, lucram împreună la ea!

A cercetat, scris şi publicat 661 de lucrări dintre care 47 de cărți – ultima lansată la A 47 – A Sesiune Ştiințifică Națională „Stroeşti – Argeş”, în 28 iulie 2019 – duminica trecută.
Dar nu despre acestea vreau să vorbesc. Vreau să vorbesc despre calitatea de OM a lui Nicolae P. Leonăchescu.”, a precizat, pe Facebook, conf. univ. dr. ing. Alin M. Olărescu.

„Nicolae Leonăchescu a fost OM între OAMENI!”

„NICOLAE P. LEONĂCHESCU a fost şi rămâne un OM.
Un OM care şi-a împlinit destinul prin muncă, cercetare, ştiință – prin studiile sale publicate.
Un OM care a scotocit arhivele naționale şi internaționale pentru a scoate la iveală istoria satului Stroeşti – Argeş şi istoria tehnicii româneşti.
Un OM căruia viața, sub toate aspectele sale nu i-a fost străină. A cunoscut-o, a iubit-o şi a prețuit-o – „Băgând viață în anii săi!!!”.
Un OM care a înțeles şi respectat mecanismele vieții şi societății.
Un OM care s-a dedicat total satului său natal, Stroeşti – Argeş, ridicându-l la rangul de „cel mai mediatizat sat din România”.
Un OM care a apărat aprig istoria, tradiția şi patrimoniul satului Stroeşti – Argeş.

Un OM care, în calitate de parlamentar în perioada 1996 – 2004, a întrezărit valoarea legăturilor cu românii din Republica Moldova şi Transnistria dar şi din alte teritorii locuite de români (Ucraina, Serbia, Bulgaria etc.) şi făcut numeroase deplasări însoțite de donații masive de carte românească – multe dintre ele desfăşurate în condiții destul de grele.
Un OM pentru care fiecare stroeştean reprezenta o legătură cu satul său, o punte de comunicare şi de colaborare.
Un OM care putea discerne şi evalua calitățile fiecăruia şi le cultiva, văzând şi defectele dar acționând discret pentru diminuarea lor.
Un OM fidel şi aprig luptător pentru FAMILIE, VIAȚA, NEAM şi SAT.
Un OM care s-a dovedit un PATRIOT, cu totul dezlegat de ideologii sau fanatisme.
Un OM pentru care ADEVĂRUL ISTORIC, probat de dovezi, documente şi mărturii, a fost literă de lege.

Un OM care a ştiut ca nimeni altul, să discearnă între DOCUMENT şi MĂRTURIE, între istoria consemnată în documente şi istoria orală.
Un OM care a înțeles timpuriu nevoia de sacru şi a creat legende, a împământenit tradiții bazate pe istoria locului.
Un OM care a ajutat discret pe multi stroeşteni şi semeni ai săi – iar discreția este semnul smereniei.
Un OM care a format OAMENI – există în mediile academice expresia „Şcoala Leonăchescu”, „ Ai băut apă după Leonăchescu!”
Un OM căutător, spirit neliniştit, avid de cunoaştere şi de nou!
Un OM drept, bun, blând dar aprig care nu se sfia să arate unde greşeau semenii!
Un OM care a iubit şi apărat satul Stroeşti – Argeş mai presus de orice!
Un OM care s-a dăruit pe sine satului Stroeşti – Argeş şi studiilor privitoare la Istoria Ştiinței şi Tehnicii din România!

Un OM care ne lasă o moştenire spirituală, ştiințifică şi culturală bogată!
Un OM a cărui moştenire este demnă de urmat dar nu este uşoară. Este FOARTE GREA!
Un OM care a fost un model de integritate, demnitate şi acribie profesională!
A fost OM între OAMENI!
Fie ca Bunul Dumnezeu să-l Ierte şi să-l odihnească în pace, acolo unde drepții sălăşluiesc!
Iar pe noi să ne facă vrednici a-i duce mai departe moştenirea!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai precizat conf. univ. dr. ing. Alin M. Olărescu.

Foto: Alin M. Olărescu.